Atelier de reciclare creativă în grădină
“Reciclăm și ne distrăm”
Când? În fiecare zi de week-end (Sâmbăta & Duminica)
Grupa de vârstă 4-7 ani (Maxim 10 copii în grupă.)
Ora 11:30 – 12:30
🌿 Într-o lume în care consumăm tot mai multe produse ambalate, ne-am propus să organizăm atelierul de reciclare creativă în grădina Yardinia, unde alături de natură, copiii se vor distra și vor învăța cum să refolosească ambalajele pentru a crea jucării, decoruri sau articole haioase, contribuind astfel la protejarea mediului.
🌿 În timp ce dăm frâu liber imaginației și creativității, micuții artiști vor vedea ce pot realiza cu mânuțele lor, transformând ceva aparent inutil în ceva folositor și atractiv. Astfel, vor afla elemente de bază despre reciclare, cât de important este să protejăm mediul înconjurător și cum să percepem obiectele de unică folosință dincolo de ceea ce par. În cadrul atelierului, vom transforma un obiect ce copii
îl zăresc în casă (cofraj de ouă, sticlă de plastic, cutie de carton, bețișoare de înghețată, cutii de plastic etc.) în articole de joacă și creații artistice pe care le vor păstra ca amintire.
Prețul biletului pentru participarea la atelier este de:
– 40 lei/copil dacă biletul este achiziționat în avans
– 60 lei/copil dacă biletul este achiziționat în grădină
🎨 Materialele sunt asigurate de noi, culorile folosite sunt non-toxice, iar în cazul în care se stropește pe hăinuțe, acestea pot fi spălate cu ușurință la 40° C. De asemenea, micul artist/mica artistă poate lua proiectul final acasă ca amintire.
😍 Beneficiile atelierului de reciclare creativă:
· exersarea abilității de a avea răbdare și concentrare;
· stimularea creativității, imaginației și a simțului estetic;
· dezvoltarea abilităților motrice și indemânării de a lucra cu diferite instrumente în același timp;
· insuflă conștientizarea ecologică și grija pentru mediul inconjurător;
· dezvoltă inteligența emoțională și încrederea în sine;
· învață să fie independenți, să lucreze în echipă și să respecte mediul ce-i înconjoară.
Înscrieri:
Simona Rotaru
📞 0765.144.431
📧 activitati@yardinia.ro
0 Comentarii